Casa Domnului Bartholomew

Casa Domnului Bartholomew se înalță măreață, înconjurată de o curte presărată cu copaci negri și triști. Înaltă, pe 2 nivele, stă ascunsă în spatele unui gard din fier și beton cenușiu. Pilonii din beton au început să prindă mușchi verde la bază și rugina sângerie a gardului oferă singura pată de culoare din acest peisaj macabru. Casa a fost construită în urmă cu mulți ani și Domnul Bartholomew o ocupă de o veșnicie. Cărămizile și-au pierdut culoarea și vremea și-a spus cuvântul. Ca un mausoleu printre morminte, domnește peste curtea neagră. Geamurile lungi sunt negre și scapă rar lumini portocalii.

Sarah și Carter privesc casa din camera lor. S-au mutat în urmă cu 2 săptămâni și de atunci, în fiecare seară, casa Domnului Bartholomew e atracția principală.

”Hai, la culcare cu voi” mama lor întră în cameră obosită și cu un tricou alb pătat cu mâncare. ”Iar vă uitați la casa aceea? Hai la culcare, mâine aveți școală. Clasa a 5-a nu-i de glumă!” Sarah și Carter stau pitiți în spatele geamului cu ochii ațintiți spre casă care e la fel de gri, iar în spatele geamurilor e negru. În seara aceasta nu o să fie lumini, și ei știu asta.

Pe rând, își pupă mama și se așează în paturile lor. Lumina se stinge și un ”Noapte buna, vă iubesc!” se aude în timp ce ușa se inchide, dar nu de tot. O linie de lumină a rămas liberă și își face drum ca o sabie în întuneric în camera copiiilor. ”Hai să mergem acolo” se aude timid de sub o pătură. ”Carter, cum să mergem acolo? Știi că nu avem voie” îi răspunde repede Sarah, care, deși e cu doi ani mai mică decât el, ia note mai mari la școală.

”Ai văzut și tu luminile ciudate. Poate face magie sau experimente”. ”Ești ridicol Carter” vine la fel de repede. ”Nu putem să întrăm în casa omului, orice ar face acolo” și se întoarce cu fața spre perete. Carter se pregătește să mai spună ceva ca să își convingă sora dar ”Hei, culcați-vă! E târziu!” se aude de dincolo de ușă și sulița albă de lumină dispare de pe perete.

A doua zi, când Sarah și Carter se întorc de la școală, se opresc în fața casei care parcă se face din ce în ce mai mare în fața lor și ei devin din ce în ce mai mici. Un miros negru de sare vine din curte și se lovește de fețele lor mici și rotunde. Amândoi privesc cu ochii mari geamurile acoperite cu perdele mov închis. Sunt îmbrăcați în uniforma de la școală și au ghiozdanele în spate. Sarah are părul blond prins într-o codiță. Pentru câteva minute, o liniște deplină cuprinde strada. Cerul este plin de nori gri care sunt pe cale să se transforme în nori negri de ploaie și aerul devine din ce în ce mai greu de respirat. E cald. Clanța aurie străpunge liniștea de mormânt, fiind urmată de un țipăt scurt al Sarei care își prinde fratele de mână și îl trage înăuntrul casei lor.

Cei doi alergă la etaj, în dormitorul lor și se lipesc cu fețele de geam. Ușa casei cenușii se deschide încet și Domnul Bartholomew își face apariția. Cu părul și mustața albe, îmbrăcat într-un pardesiu negru lung până la genunchi, strânge în mână o umbrelă neagră și subțire. Mânuși negre îi acoperă mâinile și o cămașă albă se vede timid din spatele pardesiului. E înalt și subțirel. Are ocelari rotunzi cu lentile mici care îi acoperă ochii. Își face drum prin curtea murie, moment în care o mașină veche, de culoarea tăciunelui se apropie pe stradă. Mașina și Barhtolomew se întâlnesc în fața porții. Bătrânul urcă cu greu pe ușa din spate și mașina dispare pe stradă. A început să plouă.

”Nu a închis ușa!” observă Carter mândru. ”Dacă stă ca și data trecută, poate avem o șansă să vedem ce e înăuntru. Hai Sarah, ce zici?”. Sarah e încă speriată. Stă cu nasul lipit de geam și respiră greu. Geamul se aburește cu fiecare respirație și ploaia de afară devine din ce în ce mai puternică. ”Nu, Carter! Mi-e frică!” Ochii ei albaștri încep să lăcrimeze. Carter o ia în brațe. ”Bine, bine, nu mergem. Nu te speria, nu ai de ce să te temi. Hai să o mai urmărim să vedem ce se întâmplă”. Sarah se șterge la ochi cu mâneca albă a uniformei și zâmbește.

De când s-au mutat, au observat că Domnul Bartholomew  pleacă de acasă vineri după masa și se întoarce vineri seara. În fiecare vineri după lăsarea nopții, lumini portocalii intermitente se văd în spatele perdelelor mov. După multe discuții avute în camera lor cu ochii țintă spre casa de peste drum și cu nasurile lipite de geam, au ajuns la concluzia că ceva ciudat se petrece acolo.

Ploaia nu s-a oprit deloc. Nori uriași au blocat cerul și Sarah și Carter și-au petrecut după-masa în camera lor, cu ochii pe geam. Seara, aceeași mașină a oprit în fața casei. Cu luminile stinse, Sarah și Carter privesc atenți cum Domnul Bartholomew iese din mașina veche cu un geamantan albastru pe care îl trage cu greu până în fața ușii. În fiecare vineri, lucruri noi sunt aduse în casa de peste drum. După ce mama își sărută copiii de noapte bună și dunga de lumină dispare de pe perete, luminile portocalii încep să-și facă apariția în spatele perdelelor mov. Cei doi le privesc curioși de sub pături. O oră a trecut de când luminile s-au oprit și Sarah și Carter se hotărăsc să se pună la somn. Amândoi ațipesc repede și o ușă spre lumea viselor li se deschide, fiind închisă cu putere de un țipăt care-i trezește. Zgomotul sinistru vine din casa de peste drum. Un țipăt omensesc amestecat cu un urlet de lup vine din beznă. Sarah și Carter nu se ridică. Le este frică. Nu scot nici un cuvânt și se pun înapoi să doarmă, dar de data aceasta ușa spre lumea viselor rămâne închisă.

A doua zi și săptămâna următoare s-au discutat toate acțiunile posibile. Carter voia să vadă ce e înăuntru, mai ales că ușa rămânea descuiată. Sarah a prins curaj și e curioasă și ea ce poate fi. A propus implicarea părinților sau chiar a poliției, dar s-a renunțat repede deoarece știau că nimeni nu-i va crede. Nu puteau să nu facă nimic, așa că au decis ca vineri să intre în casa de peste drum.

Totul a mers conform planului. Domnul Bartholomew a plecat cu mașina cea veche vineri după-masă, ca de obicei. Ușa a rămas descuiată. Sarah și Carter au prins momentul potrivit când mama lor nu era atentă și în scurt timp se aflau în fața curții pline cu buruieni. Carter deschide ușița din fier ruginit care scârțâie puternic. Urmat de Sarah, aleargă spre ușa care se înalță în fața lor. Din lemn vopsit în negru și cu o sonerie în forma unui  cap de elan, ușa de deschide ușor când e împinsă timid de Carter. Valuri reci ies din casă și un miros învechit li se sparge în față. E liniște și inimile lor se opresc. Un demon cu ochii albi îi privește din întunericul casei. Mâinile lor se caută și când se găsesc se strâng cu putere. Colți veninoși apar sub ochii demonului care lasă un mieunat puternic să iasă. Pisica Domnului Bartholomew se strecoară printre cei doi și dispare în curtea plină de buruieni.

Cei doi zâmbesc ușurați și ușor rușinați închizând ușa în urma lor.

Mirosul vechi stă cu ei și le urmărește fiecare pas. În dreapta, o bucătărie mult mai mare decât a lor se deschide în fața lor. În centrul ei, o masă cu un singur scaun. Totul este făcut din lemn vechi vopsit într-un verde mlăștinos. În stânga, o bibliotecă le face cu ochiul celor doi copii. Peretele opus intrării e plin de sus până jos cu cărți mai vechi și mai noi. Cele mai multe sunt vechi și praful și-a făcut lăcașul pe foile lor mâncate de timp. Sarah le privește cu gura căscată deși nu cunoaște nici măcar un caracter de pe acestea. În mijlocul camerei domnesc două fotolii cu o măsuță de cafea între ele. Fotoliile sunt uriașe pe lângă corpurile copiiilor și pielea strănsă și roșiatică reflectă micile dungi de lumină care se strecoară pe lângă perdelele mov.

Carter privește șemineul de pe peretele din treapta bibliotecii când ochii îi sunt furați de o armură medievală. Argintie și lucioasă, e stăpână pe întreaga cameră din colțul acesteia. ”Wow” exclamă Carter imaginându-se purtând armura și luptând cu dragoni. Lângă ea, un suport pentru umbrele îmbrățișează 3 umbrele subțiri și negre, cu mânere de lemn lăcuite și o sabie într-o teacă roșie.

”Nu înțeleg nimic din cărțile astea” e tristă Sarah. ”Nici măcar una nu e în limba noastră”. Carter se apropie de ea și privește muntele de cărți din fața sa. ”Poate sunt cărți magice..” iar răspunsul Sarei vine din nou, ca un fulger ”Sau poate e o limbă străină”. Nemulțumit, Carter propune să se urce la etaj. Sarah e puțin reticentă dar acceptă provocarea. În același timp, cei doi pun piciorul pe prima treaptă. Primul pas a fost făcut, nu mai e cale de întoarcere. Următoarele două trepte sunt ușor de urcat, dar  a 4-a scârțâie puternic și un ecou inundă casa. Carter își prinde surioara de mână. ”Mi-e frică, Sarah”. ”Suntem împreună, nu o să se întâmple nimic rău. Mai avem câteva scări și ajungem sus” Sara îl liniștește dar și ei îi e la fel de frică. Următoarele scări scârțâie din ce în ce mai tare într-o simfonie a durerii și a nimicniciei. Inimile celor doi acompaniază opera cu bătăi puternice iar vântul suflă prin cotloanele casei fluierând a tristețe.  În capătul scărilor, o ușă îi privește pe cei doi. Clanța e rotundă și vopseaua uscată și albă se decojește. Sarah se apropie încet și Carter stă aproape, privind din spatele ei. Clanța rece trimite fiori prin mâna ei micuță – o rotire în dreapta și una în stânga. Ușa e încuiată și cei doi răsuflă ușurați.

În spatele scărilor, după un culoar care a scârțâit o singură dată, așteaptă biroul Domnului Bartholomew. Biroul, care mai demult a fost o catedră veche într-o școală care acum a uitat râsetele copiilor, stă puternic ca un baraj în camera care îl îmbrățișează. Pe mijlocul lui, îndreptată spre ușă, o mască îi atrage atenția lui Carter. În timp ce Sarah încearcă să înțeleagă ceva din cărțile din biblioteca din spatele construcției masive cu sertare din lemn, Carter ajunge nas în nas cu masca. Cu ochii mari și negri, pene în vârful capului și linii albe în jurul ochilor, masca îl liniștește pe Carter care uită cu desăvârșire de frică. Stilouri sunt aliniate ca niște soldați și într-un colț al biroului, un glob cu zăpadă cu o căsuță mică roșie înăuntru e martorul întregii camere ca un ochi în întuneric. Documente scrie cu o caligrafie suavă dar cu caractere neînțelese sunt împrăștiate pe toată suprafața catedrei. Puști retezate sunt agățate pe pereți și în partea dreaptă a camerei lenevește o blană de urs cu ochii morți și capul ațintit spre birou.

Alergând cu privirea peste rândurile nesfârșite de caractere străine întortocheate, Sarah cade cu ochii pe geam, unde își vede casa. ”Carter, uite casa noastră. Carter!”. Băiatul este smuls din lumea magică pe care o împărțea cu masca și fără să-și dea seama apucă globul cu zăpadă de pe masă. Casa lor cochetă îi așteaptă pe cealaltă parte a drumului. Albastră și cu ferestrele mici conturate cu alb, casa lor pare dintr-o altă lume.

”Nu e nimic interesant aici” se plictisește Carter și întoarce spatele ferestrei. Globul sare din mâinile lui și se întoarce în siguranță. În timp ce Sarah privește în continuare casa de peste drum, Carter se plimbă prin cameră și aruncă globul în aer cu siguranța unui jucător de baseball. ”Omul ăsta are doar cărți peste cărți și măști ciudate. Și să nu uităm de pisica demonică! Boo hoo hoo” De data aceasta Carter a reușit să se învârtă o dată înainte să prindă globul. ”Carter..” se aude vocea tremurândă a Sarei în timp ce o mașină veche și neagră se apropie de trotuar. ”Carter trebuie să plecăm!” Sarah se întoarce și în momentul în care Carter prinde globul, cei doi se lovesc cap în cap și cad în imensa cameră plină cu cărți.

Domnul Bartholomew se apropie de ușa casei sale trăgând după el un geamantan mare, legat cu lanțuri, care se mișcă violent și din care ies sunete lugubre. Ajuns înăuntru, trântește ușa și urcă cu greu geamantanul pe masa din bucătărie. Umbrela subțire este aruncată în suportul de umbrele și pardesiul negru își găsește locul obișnuit pe cuier. În timp ce își trage mânecile, urcă scările în așa fel încât să nu scârțâie, lăsând geamantanul zbătându-se pe masa din bucătărie. Trece pe lângă ușa încuiată și se oprește în fața biroului. ”Hmm, pisică nenorocită” își spune în gând în timp ce se apleacă după globul de zăpadă de pe jos. Îl scutură de 2 ori și îl așează pe birou. Din sertar scoate un pistol cu însemne care nu au mai fost folosite de sute de ani și apucă 2 cărți cu coperți roșii din bibliotecă. Pășește rapid și închide ușa în urma sa în timp ce zăpada cade lent peste căsuța roșie și cei doi copii care se țin de mână din globul de zăpadă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *